Confuzie.

De cateva zile ma tin sa scriu postul asta, doar ca nu am stiut cum sa incep, ca sa fiu sincera nici acum nu stiu insa sunt sigura de ce vreau sa scriu.

Acum cateva zile stateam in statia de tramvai si asteptam sa ma duc acasa, priveam in jurul meu, oameni treceau pe langa mine fiecare cu gandurile lui, cu supararile si cu grijile lui. 

Si atunci m-a trasnit, sunt egoista, adica mereu ma gandesc la ce mi se intampla mie, de ce mi se intampla, de ce numai mie si alte cacaturi din astea, am realizat ca sunt mii de oameni care trec zilnic pe langa mine si poate ca au inzecit durerea pe care o simt eu. 

Sunt afara dincolo de zidurile mintii mele mii de oameni care se confrunta cu probleme mult mai grave si critice fata de ale mele. 

Si eu ce fac? Eu stau si imi plang de mila, stau si bocesc pentru niste rahaturi adolescentine. Da acum mi se par niste probleme grave insa omului acela batran pe care l-am vazut cersind la coltul strazii mai mult dezbracat decat imbracat, pe pariu ca nu e de aceeasi parere cu mine.
Nu imi place cum ma comport acum cand stau si analizez totul la rece, ma comport ca o fetita rasfatata si in fond poate ca in privinta altora asta sunt..

Nicoleta.